Dumitru Moțpan
Dumitru Moțpan | |
Moțpan în 2011 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 3 mai 1940 Seliște, Regatul României |
Decedat | (78 de ani)
[1] Chișinău, Republica Moldova |
Cetățenie | Moldova |
Ocupație | politician agronom |
Președinte al Parlamentului Republicii Moldova | |
În funcție 5 martie 1997 – 22 martie 1998 | |
Președinte | Petru Lucinschi |
Prim-ministru | Ion Ciubuc |
Precedat de | Petru Lucinschi |
Succedat de | Dumitru Diacov |
Vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova | |
În funcție 29 martie 1994 – 5 martie 1997 | |
Președinte | Mircea Snegur Petru Lucinschi |
Prim-ministru | Andrei Sangheli Ion Ciubuc |
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova | |
În funcție 10 martie 1990 – 22 martie 1998 | |
Circumscripția | Fălești |
Premii | Ordinul Republicii () Medalia „Meritul Civic” () Ordinul Republicii |
Partid politic | Partidul Agrar din Moldova |
Profesie | Agronom |
Modifică date / text |
Dumitru Moțpan (n. 3 mai 1940, satul Seliște, România – d. 23 iunie 2018, Chișinău, Republica Moldova) a fost un politician moldovean, care a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 5 martie 1997 - 23 aprilie 1998. A fost membru al Parlamentului Republicii Moldova în anii 1990.
Biografie
[modificare | modificare sursă]Dumitru Moțpan s-a născut la data de 3 mai 1940 în satul Seliște. A absolvit Școala tehnică de electrificare și mecanizare a agriculturii din orașul Soroca și apoi Școala Superioară de Partid din Odessa. Până în anul 1991, a fost membru al PCUS.
A lucrat ca inginer mecanic, apoi timp de câțiva ani ca președinte de colhoz și apoi în organele locale de partid. Între anii 1990-1998 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
La baza constituirii Partidului Democrat Agrar din Moldova (PDAM) a stat clubul parlamentar "Viața Satului", ce număra 60 de deputați și fusese înființat în aprilie 1990. Constituirea Partidului Democrat Agrar din Moldova a avut loc la data de 19 octombrie 1991 când Congresul a aprobat Programul și Statutul și l-a ales pe deputatul Dumitru Moțpan în calitate de președinte al partidului nou-creat.
Parlamentarii Partidului Democrat Agrar din Moldova i-au acuzat pe deputații Frontului Popular din Moldova (FPM) de incompetență, cerând și obținând declanșarea de alegeri parlamentare anticipate.
La alegerile legislative anticipate din 27 februarie 1994, PDAM a cunoscut un aflux masiv de aderenți, fapt care a influențat succesul pe care l-a obținut acest partid în urma competiției electorale. A obținut 43,18% din numărul total de voturi și 54 din cele 104 mandate de parlamentar. Astfel, PDAM și-a adjudecat funcția de președinte al Parlamentului (Petru Lucinschi), două funcții de vicepreședinte și președinția la 8 din cele 10 comisii parlamentare. Dumitru Moțpan, liderul partidului, a fost ales ca vicepreședinte al Parlamentului (1994-1997).
În aprilie 1995, președintele Mircea Snegur a venit cu o inițiativă legislativă privind modificarea denumirii limbii oficiale a statului cu denumirea de "limba română", care a provocat o reacție ostilă din partea majorității parlamentare a PDAM. Ca urmare, Mircea Snegur a părăsit Partidul Democrat Agrar din Moldova și împreună cu el, s-a desprins o grupare din 10 deputați, în frunte cu Nicolae Andronic, vicepreședinte al Parlamentului.
La alegerile prezidențiale din noiembrie 1996, reprezentantul PDAM, premierul Andrei Sangheli, a obținut doar 9,47% din voturi, fiind abia pe locul IV. Această înfrângere a dus la căderea guvernului Sangheli, precum și la desprinderea unei grupări de deputați agrarieni, condusă de Dumitru Diacov, vicepreședinte al Parlamentului.
Dumitru Moțpan a deținut funcția de președinte al Partidului Democrat Agrar din Moldova (PDAM) din anul 1991. După alegerea lui Petru Lucinschi ca președinte al Republicii Moldova, Moțpan a candidat pentru postul lăsat vacant de Lucinschi, dar nu a obținut necesarul de 53 voturi.
Totuși, la data de 6 martie 1997, a fost ales în funcția de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu 55 voturi dintr-un număr de 101.
Ca urmare a pierderilor suferite, Partidul Democrat Agrar din Moldova a intrat foarte slăbit în alegerile parlamentare din martie 1998, pierzând o parte importantă din membrii săi și o parte din electorat. A obținut doar 3,63% dintre voturi și nu a mai intrat în Parlament. La alegerile parlamentare din februarie 2001, PDAM obține 5,02% din voturi, dar nici de această dată nu intră în Parlament.
Distincții și decorații
[modificare | modificare sursă]- Ordinul Republicii (2012)[2]
- Medalia „Meritul Civic” (1996)[3]
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ Parlamentul regretă trecerea în neființă a fostului Președinte al Legislativului, Dumitru Moțpan
- ^ „DECRET Nr. 450 din 28.12.2012 privind conferirea „Ordinului Republicii" unor deputați în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a douăsprezecea”. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „DECRET Nr. 236 din 22.08.1996 Cu privire la decorarea cu distincții de stat a deputaților în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a douasprezecea”. Arhivat din original la . Accesat în .
Predecesor: Petru Lucinschi |
Președintele Parlamentului Republicii Moldova 5 martie 1997 – 23 aprilie 1998 |
Succesor: Dumitru Diacov |
|
- Nașteri în 1940
- Nașteri pe 3 mai
- Decese în 2018
- Decese pe 23 iunie
- Deputați moldoveni
- Oameni din județul interbelic Lăpușna
- Președinții Parlamentului Republicii Moldova
- Politicieni moldoveni
- Semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova
- Decorați cu Ordinul Republicii al Republicii Moldova
- Decorați cu Medalia Meritul Civic (Republica Moldova)
- Decese în Chișinău